Teodorovici față-n față cu Uniunea Europeană

Ieri a fost o (altă) zi în care PSD ne-a umplut de ziceri inteligente.

steag UE piata victoriei digi24.ro

Primul a fost Teodorovici, care a venit cu o idee strașnică:

”Permisul de muncă să fie același ca și timp în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ți reînnoiești dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Maxim 5 ani și, la revedere, să te duci în altă țară să îți cauți loc de muncă.”

Cetățenii europeni n-au nevoie de permis de muncă pe teritoriul UE. Scrie chiar în Tratatul UE, la art. 45, îl încurajez pe Teodorovici să-l citească.

Iar acest principiu de bază al funcționării UE nu înseamnă că unele țări o vor duce mai bine și altele mai prost. Înseamnă doar că unele țări au conducători competenți, iar alții au niște proști.

Prcatic, a venit Teodorovici ieri să le dea lecții europenilor, care-s vai de capul lor și n-au înțeles și ei să ia exemplu de la tovarășul Nicolae Ceaușescu, care a încercat în urmă cu 50 de ani să mute țăranii de la sat la oraș pentru o societate multilateral dezvoltată. Lui Ceaușescu nu i-a ieșit prea bine, din câte îmi amintesc.  Dar îl provoc pe Teodorovici să scoată mai întâi județele slab dezvoltate ale României din sărăcie și apoi să scaleze modelul la nivel national, după care să încerce să stea la masa cu adulții din UE. Hai, Orlando, zici că poți?

Dar zicerea lui Teodorovici e și mai gravă pusă în context. Pentru că vine după o altă declarație din septembrie, legată de misiunea României ca președinte al Consiliului UE din ianurie încolo. ”Am văzut foarte des în spațiul public o dorință ca pe timpul președinției România să vină să susțină fel de fel de subiecte, obiective, proiecte. Nu! Putem avea un rol de mediator în ceea ce înseamnă poziția și prioritățile la nivel european”.

Ministrul care va conduce din ianuarie ședințele ECOFIN, va discuta bugetul Uniunii Europene pentru următorul exercițiu financiar, politici monetare, zona euro, taxe vamale, totul în contextul Brexit, habar n-are ce înseamnă președinția Consiliului UE. Deși scrie chiar pe site-ul MAE.

Sau, cel puțin, ar fi putut să se uite la cei care au deținut președinția înaintea noastră: Bulgaria, care a deținut președinția în prima jumătate a acestui an și care intră și în Schengen anul viitor, spre deosebire de noi, a avut drept obiectiv integrarea europeană a statelor din Balcanii de Vest. Austria, care deține acum președinția, are pe agendă creșterea competitivității UE prin digitalizare. Estonia a susținut printre altele, creșterea siguranței în Europa. Noi? N-avem niciun obiectiv anunțat și nicio prioritate pe agendă. Habar n-avem ce o să facem acolo.

Deși cred că declarațiile lui Teodorovici de ieri, alături de cele ale Ecaterinei Andronescu și ale Sorinei Pintea au fost un artificiu să ne abată atenția de la OUG-ul pe amnistie și grațiere, cred că e bine să înțelegem că ne conduc niște needucați incompetenți.

Care sunt incapabili să înțeleagă niște lucruri elementare, de te și întrebi cum au ajuns adulți fără să fi verificat curentul la priză cu șurubelnița udă în copilărie.

sursă foto: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *