protestecolectiv

1 an de la Colectiv și ei ne înjură morții

Anul trecut tremurau la televizor. Schimbau canalele înfrigurați, se rugau să se oprească stradă, să uite lumea, să tacă.

S-au ținut cu dinții de scaune și birouri cu jacuzzi, peste moartea unui polițist și oameni distruși de un foc pe care n-au fost în stare să-l prevină. Pentru că nu le-a păsat niciodată de nimic ce nu le umplea buzunarul.

Ponta a încercat să-l salveze pe Oprea și să bage sub preș moartea lui Gigină.

Oprea n-a vrut, până acum o lună, să-și asume responsabilitatea pentru aroganța de a cere o coloană oficială – la care nu avea dreptul – și în care a murit un om, subalternul lui.

10 zile mai târziu…

”Avem tot ce ne trebuie” a devenit sloganul nemerniciei din toamna trecută, când toți puneam întrebări înnebuniți și ceream adevărul despre răniții noștri.

Ne-au murit prietenii în spitale, îi număram unul după altul…

Am făcut un banner într-o zi cu fotografiile lor. Până am ajuns în piață, seara, muriseră încă doi.

Cei care au reușit să supraviețuiască transferului au aflat în spitalele străine că sunt plini de bacterii din spitalele românești unde, iată, aveam tot ce ne trebuia.

Astăzi, un an mai târziu, aflăm că nici barocamera de la spitalul Floreasca nu le-ar fi folosit răniților. După cum nu folosește niciunui ”mare ars”. E bună doar pentru ceva tratamente de anti-îmbătrânire. Mi se pare firesc, n-a fost nici vreo investiție mare, doar 3,4 milioane de lei… Oricum, n-avem posibilitatea să tratăm mai mult de 10-20 arși grav în toată țara. În schimb, raportarea infecțiilor nosocomiale a crescut în primul trimestru  al anului  cu 25%, zice Vlad Voiculescu. A crescut din două motive, cred eu: pentru că asta e cifra mai apropiată de adevăr, iar o cifră mai mare de infecții folosește ca armă de campanie împotriva guvernului tehnocrat. O mizerie…

Clasa politică n-a înțeles nimic. Un an mai târziu îi vedem pe toți pe listele de la parlamentare. În fotolii, la căldură, unde să nu-i tragă nimeni la răspundere și să aibă imunitate. În afara mandatului e pușcăria.

”A fost nevoie să moară oameni”, a spus președintele Iohannis, la căpătâiul a 64 de morți. I-au răstălmăcit vorbele în folosul lor cu un sadism înfiorător. Același cu care azi au curaj să ne ceară votul, scuipând pe morții noștri și rănile celor care încă se luptă.

sursa foto

3 thoughts on “1 an de la Colectiv și ei ne înjură morții

  1. Fapt este, dragă pipiță, că tragedia Colectiv a fost folosită de la bun început în scop politic. Ce legătură avea demiterea Guvernului cu clubul ăla infect? Nu era oare treaba administrației locale, și înainte de orice, a acelor tembeli care au dat cu artificii de exterior într-o incintă?

    V-ați lăsat manipulați ca niște penibili. Mă doare în cot de Ponta, putea să se ducă din zece alte motive, dar în acest caz Guvernul a făcut multe, trimițând în străinătate la tratamente de milioane de euro acei bieți tineri, mulți neasigurați, în timp ce voi vă plimbați prin piață cerând capul lui Moțoc.

    1. Touché.
      Zakynthos, una peste alta manipulearea a afost facuta cu mare maiestrie, multi din cei ce au iesit atunci in strada inca nu realizeaza cum au fost folositi, ba mai mult altii atribuie colectivului legea antifumat de parca ar avea vre-o legatura fumatul cu incendiul din Colectiv…alt exemplu de manipulare…adevarul este ca suntem cam tampiti ca natie avand in vedere ca in strada cică a iesit spuma. Vai de steaua noastra!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *