Ce s-a întâmplat zilele astea la București a fost o mascaradă a unor oameni politici, speriați de pierderea libertății și a puterii cu care s-au obișnuit, de a face și desface o țară întreagă. Am scris aici și nu reiau.

Haideți să vorbim despre context :

În România se moare în spital. În cluburi. Pe stradă. Avem epidemii de boli, pentru că părinții nu-și vaccinează copiii. Uneori, pentru că vaccinul salvator nu se găsește nici măcar în farmacii, ce să mai vorbim la medicul de familie. Care medic de familie nici nu poate folosi cel mai adesea sistemul informatic al Cardului de Sănătate care a costat zeci de milioane de euro.

Avem dezinfectanți diluați în sălile de operații și medicii uneori cumpără din banii lor echipamente sterile, fără de care nu pot opera. Ba câteodată cumpără și săpunul cu care să se spele pe mâini înainte să intre în sală.

Avem spitale pline de gândaci și școli fără autorizație de funcționare. Dar ce zic eu, avem un întreg sistem de învățământ fără rost, care livrează analfabeți funcționali în proporție de 40%.

N-avem autostrăzi.

 Îmbătrânim așteptând trenul, iar dacă e vreun incendiu la metroul bucureștean n-avem decât să zicem ”Doamne-ajută!”, că murim cu miile acolo.

În acest context ne preocupă false probleme și lăsăm niște nemernici din politică să ne facă agenda publică. Cel mai recent subiect : unirea cu Republica Moldova. Trec peste argumentul istoric și excitarea filonului național. Hai să vorbim despre bani.

Să ne uităm la unificarea Germaniei. La 1 an de la căderea Zidului Berlinului, s-a instituit, în 1991, ceea ce s-a numit ”taxa de solidaritate”. Există și azi. Mai exact, fiecare cetățean al RFG urma să plătească 5,5% din venitul său pentru ca partea estică a Germaniei să ajungă la un nivel de trai similar cu partea vestică.  Banii au fost folosiți pe ajutoare sociale și investiții de proporții. În total, conform unei analize făcute în 2014, unificarea Germaniei i-a costat pe nemți 2000 de miliarde de euro. Două mii de miliarde de euro!

Așadar, dacă tragem linie, cred că ar trebui să ne punem niște întrebări: Putem să facem asta ? Cât ne-ar costa ? Suntem dispuși să plătim ? Cât, din salariul meu lunar, sunt dispus să dau pentru oamenii de acolo ? E asta o prioritate pentru țara mea ? Sau ar trebui, mai întâi, să fac ordine unde stau și apoi să mă gândesc la unirea cu o altă țară. Pentru că Republica Moldova este acum o altă țară, oricât de dur ar suna asta. Dar așa scrie în Constituția ei.

Abia după ce ne dăm răspunsuri la toate întrebările de mai sus, ne facem curat la noi și ne luăm un angajament ferm pe subiect, scris în cifre, abia atunci mai putem să scandăm ”Basarabia e România”. Până atunci,”Keep your mouth where your money is.”

sursa foto