orig

Am scris aseară în jurnal…

Era fraza pe care nu o spuneai, la vremea adolescenţei mele, decât celei mai bune prietene. Şi nu prea des, doar uneori, să nu pari prea slabă. Între timp, am crescut şi m-am asumat, cu bune şi cu.. altele. Dar n-am mai scris. S-a întâmplat ca, după 15 ani de televiziune, două facultăţi şi trei copii, să mă îndepărtez de micul ecran. A fost o despărţire paşnică, cel puţin aparent. Iată-mă aşadar blogger la Adevărul.

Habar n-am de ce mi-am adus aminte acum de jurnalul pe care îl ţineam în liceu şi nici nu cred că voi putea aşterne aici emoţii născute doar pentru a trăi, pe ascuns, în camera mea. Şi nu ştiu nici de ce mă gândesc, în acelaşi timp, la Carrie Bradshow… Poate fiindcă n-am ajuns încă la New York. Deşi sunt atâtea locuri frumoase în care am ajuns şi care mi-au lăsat amintiri în suflet.

Primul oraş străin pe care l-am văzut a fost Barcelona. Aşa s-a nimerit, ocazia nefiind deloc romanţioasă: eram într-o  delegaţie. Sentimentul pe care l-am avut când am coborât din maşină pe Avenguda Diagonal şi am respirat aerul catalan m-a urmărit multă vreme. Până m-a chemat înapoi, câţiva ani mai târziu, pentru că aranjase pentru mine un concert U2. Primul. A urmat şi al doilea, în 2009. De data asta, Barcelona m-a găzduit puţin mai mult, cât să mă plimb prin parcul Guell şi să tac, împăcată, în Sagrada Familia. Între timp m-au mai chemat şi alte locuri, de pe te miri unde: Germania, Elveţia, Monaco, Franţa, Italia, Grecia, Croaţia..

Grecia mă îmbie, de câţiva ani, cu halumi la grătar şi frappe la malul mării. Pentru că, în mod sigur, marea are o parte din vină, iar eu nu pot să-i rezist. Anul acesta îmi promite iarăşi taverne ascunse de turişi pe câte un colţ de stâncă, pepene galben ţinut la gheaţă şi umplut cu piersici coapte şi liniştea perfectă de la prânz, când copiii dorm ascunşi de umbrele. Mă duc, ce să fac… Apoi mă cheamă Roma. Am văzut-o pe fugă acum doi ani, e puţin nemulţumită. Şi apoi Florenţa, unde mi s-a părut că-l văd pe Michelangelo la un colţ de stradă.. Sau o fi fost Leonardo da Vinci?.. Fac apoi un popas scurt prin Nurnberg şi Innsbruck, unde n-are, desigur, niciun haz să te duci iarna.. Îmi voi aminti apoi de “Primăvara de la Praga” pe străzile „Oraşului celor o sută de clopotniţe” şi-mi voi da întâlnire cu Dunărea sub „Podul cu lanţuri”, ce leagă Buda de Pesta.

Şi pentru că ştiu că voi găsi lucruri de povestit, vă invit cu mine în călătorie. Veniţi?

sursa foto: arhiva personală

Articol postat pe blogul din ”Adevărul”, iunie 2013

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *